Cazul - "Shellac Of North America"

În loc de o declaraţie simplă de preţuire pentru sunetul ansamblului vocal instrumental "Shellac of North America",  care înseamnă fireşte "Ojă de unghii din America de Nord", posibil răspuns la întrebarea "Where have all the hippies gone?", o să-mi răspund la curiozităţiile legate de ce se ascunde în aceste cutii de amplificator din Steady as she goes, Live  sau Crow.

Amîndoi chitariştii, cîntă amîndoi la intrumente Travis Bean, instrumente foarte scumpe pentru un band "minimalist-rock-trio", chiar şi pentru piaţa cea mai lipsită de taxe a Americii din ojă. Sînt şi ingineri de studio, producători, va să zică oameni interesaţi de ţinuta sunetului.

Travis Bean TB2000, din 1976

Travis Bean TB1000A, din 1977

Nu-i putem bănui de ignoranţă sau să acceptăm interesul declamat doar pentru butonul de volum şi nici nu putem cădea în capcana retoricii declaraţiei de imagine cum este misterioasa cutie amintită, de unde şi interesul.
Amîndouă chitarele sunt variante de construţie cu gît metalic (vezi şi Kramer, cu care acest Travis Bean a fost chiar asociat), gît care le conferă un timbru mai metalic pe lîngă o rezonanţă mai persistentă, ceea ce pare să fi fost intenţia originară a acestui tip de construţie. Întrebat de cînd cîntă la acest bas, Bob Weston răspunde aparent serios, la obiect, cum că de cînd e şi el în grupul ăsta, basul nefiind al lui ci al lui Steve. Straniu, dar un sunet similar de Travis Bean se poate auzi şi pe unele discuri Volcano Suns, dinainte de aventura cu Steve. Mai spune şi că a descoperit de foarte de curînd că există un buton pe care nu l-a mişcat de mulţi ani iar acum, după ce l-a încercat în sfîrşit, trebuie să-l readucă la poziţia iniţială pentru că nu sună bine deloc. Preţul de ebay.com al unui astfel de instrument, acum, variază între 5.000 si 8.000 de dolari, fiind cam de 5-6 ori mai scump decît varaintele mai populare tot cu gît din aluminiu de la Kramer.
Fiindcă am pomenit atitudinea, să mai vedem o dată amplificatoarele misterioase în cea mai editată, dacă nu singura apariţie video decent publicată dar de o calitate substandard a Steady as she goes! Aici, head-urile par să fie pur şi simplu un acesoriu de asortat la tenişii lui Steve Albini (SAE Masterclass), ceea ce presupune că în cutie nu se găseşte nimic mai relevant decît un bec şi un "robinet". Acum, chiar aşa cred. Mai ales fiindcă am aflat reţetele de ton pentru amîndouă chitarele, care răspund expresiei "angular guitar tone", astfel încît să se potrivească în felul în care se potrivesc cu sunetul uscat de "cutii de pantofi" al arsenalului de percuţii al celui de-al treilea cavaler, toboşarul Todd Trainer. Va să zică, adevăratele amplificatoare sînt altundeva, nu deasupra boxelor. Aşadar, faţă de clipurile amintite sau cel mai recent, din octombrie 2016, avem şi imaginea, abia de această dată, mai neglijentă la ascunsul detaliilor tehnice, a unor concerte în Europa, unde, cel mai probabil, a fost făcută sonorizarea după specificaţiile rider-ului tehnic ci nu, în mod direct, cu amplificatoarele ascunse în cutii de tablă, cărate pe roţi, pe şosele. Două cabinete Marshall 4x10" pentru chitara lui Steve Albini şi două cabinete Ampeg 1x15" pentru basul lui Bob Weston.
Ca să nu o mai lungesc, iată setup-ul original al chitarei lui Steve Albini:

Reţinem că semnalul trecut de două reducătoare de zgomot, Noise Gate, standard, este divizat în două canale distincte. după ce iese dintr-un prim efect de distorsionare, Interfax Harmonic Percolator HP-1, un efect care ar trebui să evoce bolboroseala percolatorului de cafea. Este o specie de fuzz mai exact. O specie care a dat naştere unei manii, un "caz straniu al cultului Percolatorului" făcut celebru, se pare, chiar de către Steve Albini şi de faptul că se mai păstrează prea puţine exemplare originale încît să le fi cîntat toţi cei care vorbesc despre ele, incluzîndu-mă şi pe mine aici.

Marshall-ul de sus,  primul semnal

Un prim semnal divizat, distorsionat numai de acest percolator, ajunge într-un head Fender Bassman 1965 şi se opreşte pe scenă într-un cabinet artizanal cu difuzoare Celestion de 10 şi 12 inch (sau un cabinet Marshall ca mai sus, video). Celălalt semnal divizat este preluat dintr-o cutie Direct Input şi dus spre spatele sălii, prin mixer. Cel mai probabil că microfonul care se vede preluînd de pe scenă în video un singur cabinet, cel de deasupra, este cel care captează acest prim semnal, care este şi el dus spre mixer prin microfon.
Acest fapt îmi spune că primul semnal, cel "percolat" doar, este semnătura de ton a chitarei.
Cel de-al doilea semnal asigura numai cantitatea saturată de distors necesară amplificarii în sala de concert. Acest al doilea semnal este făcut cu  ... TRAPCO IVP Preamp, probabil suprasaturat, distorsoinat, ţepos şi ciufulit şi revărsat într-un amplificator Carver, către un al doilea cabinet, de asemenea făcut artizanal din difuzoare Electrovoice EVB15B de bas de 400 de W şi un twitter de 1 inch. Acest al doilea cabinet nu este preluat de pe scenă, el este numai "de spate"; cel de-al doilea semnal divizat ducîndu-se către mixer prin D.I., deci direct.

Trapco IVP Preamp

 Mie, toată istoria îmi face impresia unei reţete prea elaborate pentru nişte oameni care pretind în frondă că sunt total dezinteresaţi de orice alte butoane pe care nu scrie "Volume". De fapt, retorica asta a nepăsării nu este formal proprie lui Steve Albini, care nu prea poate să ascundă nimic pe după ea, el fiind proprietarul unui celebru studio de înregistrări din Chicago, ci a basistului Bob Weston. 

Acest Bob Weston este cunoscut înainte de Shellac pentru complicitatea cu Volcano Suns, unul din continuatorii grupului Missions of Burma din Bostonul anilor 80, iar dacă ar fi să-l ascultăm pe Jason Ankeny... amprentele degetelor lui Weston se găsesc peste toate producţiile underground, post-punk americane, el fiind producător, nu înainte de a fi şi iniginer de sunet ("Weston's name and fingerprints are all over the American underground rock of the post-punk era, producing and engineering dates for seemingly endless number of bands"). Să mai conţină altă informaţie chestia cu butonul de volum în afară de manifest?! Nu! Iată reţeta lui timbrală: Bass Travis Bean, preamplificator Tronographic Rusty Box şi amplificator Randal 50. Amplificatorul şi preamplificatorul insistă pe aceeaşi idee a unui sunet masiv şi agresiv, pe care el îl subliniază folosindu-şi numai doza de la căluş, cea care ar trebui să adauge claritate dar şi un ton mai nazal. Abia aici chestia cu butonul nemişcat cu anii capătă noimă.

*

"Angular guitars"?! - adică ... staccato, disonante, arpegio invers, ritmic ilogice, cu un sunet nu foarte elaborat... Oare?!

Alte Q&A lămuritoare sau mai degrabă ... nu, pentru subiect!


...zînă bună! dacă te tot împiedici de alea două sute de dolari, aruncă-le încoace sub forma unui Rusty Box!